Cabinet virtual

Nimic nu este intamplator; nici faptul ca ati ajuns la mine.

Sunt Dr. Cernat Ciprian, medicina alternativa H.C. la CCU Institute (Florida, USA) si specializat in medicina integrativa urmand cursurile Universității Minnesota.

De asemenea am studiat oncologia integrativa la Universitatea Technion din Israel ghidat fiind de Dr. Noah Samuels si prof. Eram Ben-Arye de la facultatea de medicina a aceleiasi universitati.

Nu urmez metodele si tratamentele alopate pentru pacientii mei. Am ales acest drum acum aproape 30 ani cand mi-am pierdut mama in fata maladiei secolului, cancerul iar medicina alopata nu a putut sa o salveze.

De atunci am studiat si cercetat multiple variante de tratamente naturopate / alternative / antitumorale. Pe cele mai eficiente le-am pastrat si imbunatatit de-a lungul anilor pentru ca pacientii mei sa se bucure de ele.

Am studiat și cercetat foarte mult medicina traditionala bazata pe natura. Folosindu-ma de scolile traditionale din Orientul Mijlociu combinate cu Medicina Ayurvedica, Medicina Traditionala Chineza dar si Medicina Naturista Europeana, mi-am creat si propriul protocol onco-terapeutic bazat pe produsele create de mine pe care le-am inregistrat si protejat la OSIM.

Ma bucur ca vibratiile acestui univers v-au adus spre mine. Acum nu mai irositi timp pretios si contactati-ma pentru a va ajuta sa pasiti cu incredere pe drumul spre vindecare:

Telefon: 0742619927
Whatsapp: 0742619927 – se intampla sa nu pot raspunde si de aceea prefer sa imi scrieti pe Whatsapp

„Age-reverse” – un termen inventat de mine, acum domeniu public

Simtiti ca viata trece prea repede si vreti sa o prelugiti? Cu siguranta acum se poate. Terapiile genetice pentru reintinerire sunt un alt domeniu in care am pus pasiune. Bazandu-ma pe cercetarile Elizabeth H. Blackburn, Carol W. Greider, Jack W. Szostak care au luat premiul Nobel in medicina in 2009 am dezvoltat propriile produse age-reverse. Produsele prelugesc lungimea telomerilor celulelor corpului uman.

Telomerii care sunt de fapt terminatii ale lanturilor ADN sunt de fapt „ceasul biologic” al fiecaruia dintre noi. La fiecare diviziune celulara, putin din viata noastra scade, teloemerii se scurteaza. Imaginati-va ce se intampla cand ceasul ajunge la ZERO! De aceea oricat de sanatosi am fi si oricat de bine ne-am hrani nu putem trai la infinit, peste limita Hayflick nu se poate trece. Folosind insa produsele mele se reface lungimea telomerilor, prelungind astfel viata umana indefinit.